obama_fracking

Încet dar sigur, uşile Europei se închid gazelor de şist: noi studii şi decizii în Irlanda, Germania şi Marea Britanie

Încet dar sigur, uşile Europei se închid gazelor de şist: noi studii şi decizii în Irlanda, Germania şi Marea Britanie

 

Irlanda spune NU explorării gazelor de şist în Fermanagh

Luna august a fost o lună importantă pentru soarta exploatării gazelor de şist în Europa. Dacă Directiva EIA, privind obligativitatea efectuării studiilor de impact asupra mediului, a fost înlocuită de Comisia Europeană cu un set de recomandări şi avertizări cu privire la potenţialul impact dezastruos şi de necontrolat al fracturării hidraulice în exploatarea gazelor de şist, nicidecum ca un set de obligaţii, se pare că unii chiar au luat aminte şi au decis să trateze problema fracturării dincolo de interesele economice ale industriei, care de multe ori cântăresc mai mult decât electoratul în stabilirea reprezentanţilor puterii. Irlanda ne oferă un astfel de exemplu, în persoana ministrului Mediului, Mark H. Durkan. Acesta, în lumina recomandărilor din Directiva EIA dar şi a presiunilor populaţiei îngrijorate, a refuzat cererea  companiei Tamboran de a demara lucrări de explorare în vederea exploatării gazelor de şist în Fermanagh. Tamboran solicitase iniţial o simplă confirmare a faptului că nu are nevoie de un acord privind întreaga operaţiune de exploatare pentru a demara stadiul de dezvoltare şi explorare, având licenţă petrolieră.

„Pentru a ajunge la această decizie, eu cred că trebuie să continuăm ghidându-ne după principiul precauției. Acest principiu stabilește că riscul este existent cât timp acesta nu poate fi exclus în baza unor informații obiective, precum și în cazul în care există dubii cu privire la lipsa de efecte semnificative, apoi ar trebui să fie efectuată o evaluare completă a impactului asupra mediului. Prin urmare, am ajuns la concluzia că acest caz cade sub incidenţa  EIA şi necesită autorizație pentru întreaga operaţiune de exploatare, alături de o declarație de mediu de însoțire, iar drepturile actuale de dezvoltare a zăcământului nu se aplică. „

Guvernul britanic cenzurează un raport privind impactul fracturării asupra comunităţilor rurale

În acelaşi timp, şi Anglia face progrese în cercetările privind impactul fracturării hidraulice, impact ce poate fi negat doar în lipsa unor astfel de cercetări. Încet, dar sigur, ochii tuturor se deschid în faţa dovezilor lipsite de echivoc. Influenţa industriei asupra politicului rămâne însă un adversar puternic. În Marea Britanie, un raport recent pregătit pentru Guvern privind efectele fracturării hidraulice, intitulat „Shale Gas: Rural Economy Impacts” vorbeşte despre impactul fracturării asupra comunităţilor rurale, unul amplu, inclusiv prin scăderea valorii proprietăţilor. Raportul este detaliat, dar  fragmentele care se promit a fi cele mai dezvăluitoare cu privire la impactul negativ, sunt cenzurate publicului, fiind catalogate drept “secret de stat”! Cu alte cuvinte, dacă sănătatea ta sau a familiei tale este în pericol este un secret de stat.

Documentul a fost, se pare, ciuntit radical la momentul publicării de către Guvern, cu paragrafe întregi lipsă în capitolele privind costurile sociale, impactul asupra serviciilor sociale şi asupra preţurilor proprietăţilor! Concluziile raportului au fost reduse la 11 rânduri, dedicate aproape în întregime ajutoarelor financiare acordate de companii comunităţilor care acceptă fracturarea.

Desigur că, de data aceasta, când acţiunile autorităţilor dau curs la şi mai multa îngrijorare şi suspiciuni, nu doar grupurile ecologiste fac presiuni asupra guvernului să facă public întregul document.

Agenţia de Protecţie a Mediului din Germania susţine interzicerea Fracking-ului

“Cât de departe trebuie să stai de cercurile puterii pentru a nu fi influențat de lobby-ul constant al companiilor din industria de petrol şi gaze? Răspunsul corect poate fi surprinzător: 1.5 ore. Cum așa? Acesta este timpul necesar pentru a ajunge de la biroul cancelarului german Angela Merkel din centrul Berlinului la Agenția de Mediu Federală a Germaniei, în Desslau-Rosslau, la sud-vest de Berlin.

În luna august, Agenția Federală de Mediu a lansat un raport de peste 600 de pagini, în care găsim o descriere detaliată a numeroaselor riscuri ale fracking-ului. Această cercetare a condus președintele agentiei, Maria Krautzberger, la această concluzie (tradus din germană): „Fracking-ul este și rămâne o tehnologie riscantă și, prin urmare, necesită limitări considerabile pentru a proteja mediul și sănătatea. Atâta timp cât riscurile semnificative implicate de această tehnologie nu pot fi încă prezise cu certitudine și nu pot fi controlate, nu ar trebui să existe nici o operaţiune de fracking în Germania pentru a extrage gaze de șist și metan din strate de carbune. „

Avertizare acesteia se află în contradicţie puternică cu abordarea altor guverne europene, de exemplu, Marea Britanie și Polonia, care au pus la bătaie zone extinse pentru companiile de explorare a gazelor de șist. Având în vedere riscurile grave privind resursa de apă în cazul operaţiunilor de fracturare hidraulică, Agenția Federală Germană de Mediu prevede în mod clar că in multe zone ar trebui ca fracking-ul sa fie interzis: zonele de protecție a apelor, zone de spa, rezervații naturale și bazinele hidrografice ale lacurilor și rezervoare de apa potabila.

De asemenea, raportul Agenției Federale de Mediu confirmă în mod clar ceva ce campaniile anti-fracking au spus de ani de zile, și anume că epurarea apelor reziduale rezultate din sondele de exploatare a gazelor de șist rămâne o problemă nerezolvată. (Apa reziduală este este lichidul care vine înapoi la suprafață atunci când un puț este fracturat.) Apa reziduală conține metale grele și alte hidrocarburi cum ar fi benzenul. Uneori, materiale radioactive pot veni, de asemenea, la suprafață.

Agenția Federală Germană de Mediu confirmă şi faptul că gazele de şist nu contribuie cu absolut nimic la lupta împotriva încălzirii globale: “Tehnologia fracturării nu este vreun leac miraculos pentru protejarea climei, care ar putea face mai uşoara tranziţia către sursele regenerabile. Ar fi mai bine dacă ţara noastră s-ar concentra pe surse de energie care sunt demonstrabil mai benefice pentru mediul înconjurător, cum ar fi energiile regenerabile”.

Germanii sunt renumiţi pentru meticulozitates lor. În cazul în care agenția de mediu face astfel de afirmații cu privire la riscurile fracturarii hidraulice, după câțiva ani de cercetare, ar fi bine să luam în serios recomandările lor!” Geert Decock, Director EU Affairs – Food & Water Europe

În acelaşi timp, Bavaria a interzis complet fracturarea hidraulică neconvenţională. Printr-o scrisoare, ministrul Mediului Marcel Huber (CSU) a instruit guvernele și autoritățile pentru mediu şi apă să nu acorde autorizaţia privind apa nici unuia dintre aceste puțuri pentru fracturare hidraulică.

Sunt, de asemenea, puțurile pentru explorare interzise? “Da, atâta timp cât sunt conectate cu substanțe toxice. Nu vreau ca un cocktail toxic sa fie injectat sub presiune în sol, cocktail care ar putea intra în apa de băut. Știința ar putea să dezvolte metode ce nu utilizează substanțe toxice.”, a completat ministrul.

Tot în Germania, compania BNK Petroleum a anuntat că se va retrage din procesul intentat împotriva hotărârii guvernului landului Renania de Nord – Westfalia din 2013, prin care li se refuza eliberarea unei licenţe de explorare pentru gaze de sist datorită opoziţiei publicului. Activiştii germani nu sunt, însă, complet relaxaţi deoarece această decizie a BKN are legatură cu un aranjament de mediere încă necunoscut între firma juridică a BKN, CMS Hasche/Signe şi Guvernul landului Hessen. Cu toate acestea, decizia rămâne una încurajatoare.

Surse:

http://www.foodandwaterwatch.org/europe/

http://blogs.telegraph.co.uk/news/geoffreylean/100282976/want-to-know-how-fracking-will-affect-you-sorry-thats-a-state-secret/

http://www.northernireland.gov.uk/news-doe-110814-durkan-rejects-tamborans

http://www.merkur-online.de/aktuelles/politik/bayern-verbietet-fracking-komplett-3765701.html

 

O părere la “Încet dar sigur, uşile Europei se închid gazelor de şist: noi studii şi decizii în Irlanda, Germania şi Marea Britanie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *