Juridice.ro

Juridice.ro/ Maria Bornea/ Florin Bornea:

 Explodează gazele de şist?

12 februarie 2014

Mă tem că da, iar dacă o vor face, sigur cei loviţi de explozie vom fi noi, toţi.

„Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi!” Astfel de fraze geniale se nasc în mintea oamenilor doar la momente de mare efervescenţă socială, de mare „emoţiune”, ca să mă exprim în limba anului 1848, an în care Simion Bărnuţiu a rostit fraza de mai sus şi care este valabilă atâta timp cât vor exista popoare.

Iată că gazele de şist şi proiectul de la Roşia Montană produc acum o stare de mare temere, de frământare, de revoltă care cuprinde o parte tot mai mare de ţară: Vaslui, Constanţa, Bîrlad, Arad, Bihor, Timiş, Alba, Bucureşti, şi sigur vor urma şi alte zone. Companiile care vor să exploateze aceste gaze ne asigură că nu este absolut nici o problemă de poluare. Cum au interes în cauză şi ştim că în ţări mult mai puternice şi dezvoltate s-au produs catastrofe ecologice, nu-i putem crede. Pe guvernanţii noştri actuali nici atât, câtă vreme au încălcat, fără scrupule, contractul social cu noi. Când erau în opoziţie şi strigau tare, tare că proiectul de la Roşia Montană şi exploatarea gazelor de şist sunt proiecte poluante, murdare, că ei le vor sista, i-am crezut şi i-am trimis la putere, iar după aceea, fără nicio jenă, susţin aceste proiecte, au încheiat contracte de concesiune pentru gazele de şist, se dau de ceasul morţii să pornească proiectul de la Roşia, împotriva voinţei marii majorităţi a românilor, dar şi în ciuda tuturor studiilor făcute de specialişti, a experienţelor altor state, a indiciilor, a elementelor care demonstrează că ele nu trebuiesc făcute. Nu-i deranjează nici protestele disperate ale oamenilor. Trimit jandarmii să rezolve problema. Poate şi râd de noi.

Intrăm în arenă ca să analizăm câteva probleme juridice care se pun şi sper că vom reuşi, împreună, să dezlegăm în folosul nu doar a celor aflaţi în pericol iminent, dar şi a noastră, pentru că toţi vom fi afectaţi într-un fel sau altul. Îndeplinim astfel şi porunca marelui paşoptist ardelean.

Se discută dacă aceste gaze sunt sau nu incluse printre bogăţiile de interes public, naţional ale subsolului şi care constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, conform art. 136 din Constituţie şi dacă sunt incluse în sfera de reglementare a art. 1 din Legea nr. 238/2004, Legea petrolului. Se poate argumenta şi într-un fel şi în altul, după bunul obicei al juriştilor.Alin. 3 al art. 1 din Legea nr. 238/2004 enumeră limitativ felurile de gaze naturale la care se referă, iar cele de şist nu se regăsesc printre ele. Dacă se voia includerea lor în categoria gazelor naturale, nimic nu-l oprea pe legiuitor să o facă în mod expres. Legile trebuie să fie clare şi să nu lase loc de interpretări după bunul plac al fiecăruia. În anul 2004 nu era pe tapet exploatarea acestor gaze, astfel că în mod cert legiuitorul nu le-a avut în vedere, deci ele nu sunt cuprinse în reglementarea acestei legi. Dacă textul folosea doar noţiunea de gaze naturale, fără a le enumera limitativ, se putea aprecia că ele sunt incluse în această categorie, dar câtă vreme ele nu se regăsesc printre cele indicate expres de text, nu putem adăuga la lege.

Cred însă că aceasta nu are mare importanţă, pentru că dacă legea petrolului nu le cuprinde încă, le va cuprinde în curând, deoarece suntem conduşi prin ordonanţe, câtă vreme parlamentul s-a autosuspendat de la a face legi. El face comitete şi comiţii, pentru că este mai uşor să se certe prin comisii decât să facă legi, iar majoritatea celor ce îl alcătuiesc suferă de televizită cronică şi de aceea apar mereu pe toate posturile tocmai ca să ne facă în ciudă, să ne arate pe cine am trimis să ne reprezinte şi cât de proşti am fost că i-am votat. De ce să se obosească să facă legi, dacă merge şi cu ordonanţe? Şi cum, practic, s-a eliminat controlul Curţii Constituţionale pe ordonanţe, ele curg într-o veselie. Nu dau socoteală nimănui.

Au fost în istoria acestui neam mai multe perioade de tristă amintire când ţara era condusă doar de conducători, fără parlament. Nu vrem să mai trăim astfel de vremuri.

Problema cea mai grea nu ţine de dezlegarea întrebării ale cui sunt gazele de şist şi dacă ele trebuiesc sau nu exploatate, ci de metoda de exploatare a lor, care trebuie să fie total nepoluantă, dar cea de fracturare hidraulică prin care urmează să fie scoase la suprafaţă este fără nici o îndoială puternic poluantă şi creează o stare de potenţial pericol pentru mediu. Nu trebuie să fii mare geolog ca să înţelegi că metoda este primejdioasă, dar sunt multe studii geologice care analizează pericolele care pot afecta viaţa pe un mare perimetru în jurul sondelor de exploatare şi pentru mult timp. Citez o parte din efectele pe care fracturarea hidraulică le poate avea asupra mediului, aşa cum le analizează geologul Georgeta Ionescu[1]:

– poluarea cu aceste gaze atât a pânzelor freatice de apă cât şi apelor de suprafaţă,
– folosirea în exploatare a unor cantităţi foarte mari de apă care vor fi scoase din circuit, iar cum în multe zone din ţară apa este tot mai puţină, seceta tot mai mare, consecinţele vor fi dramatice, se va produce deşertificarea multor regiuni(în acest timp pe copii îi învaţă la şcoală să facă economie la apă cînd se spală pe dinţi),
– injectarea în pământ a unor cantităţi foarte mari de substanţe chimice poluante,
– scoaterea din circuitul agricol pe un termen foarte lung a unor mari suprafeţe de teren agricol,
– poluarea solului cu gaze şi substanţe chimice toxice, cu metalele care vor ieşi din pământ odată cu gazele, pentru multă vreme,
– risc seismic, şi nu în ultimul rând
– poluarea aerului.

Toate acestea vor afecta viaţa şi sănătatea omului. Fără apă, sol şi aer curat nu există viaţă.

Atunci când gazele ies la suprafaţă prin fracturarea rocilor în care ele sunt încastrate, în mod necesar interferează cu pânzele freatice de apă aflate deasupra lor, dar şi cu apa de suprafaţă, şi tot în mod necesar le poluează. Odată cu gazele vor fi antrenate la suprafaţă şi o parte din substanţele chimice injectate în pământ pentru a provoca exploziile care vor fractura rocile şi evident vor polua tot ce întâlnesc în cale. Celebrul film difuzat relativ recent prin care se arătau efectele acestor metode de exploatare în SUA este foarte elocvent. Apa de la robinet ardea, iar compania de exploatare nega evidenţa!

Constituţia ne garantează: dreptul la viaţă, la integritatea fizică şi psihică prin art. 22 alin. 1, dreptul la ocrotirea sănătăţii prin art. 34, dreptul la mediu sănătos prin art. 35.

În virtutea acestor garanţii constituţionale şi în aplicarea disp. art. 36 alin. 1 şi 2 lit. b şi e din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, care spune: consiliul local are „atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului” (lit. b) şi „aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ teritoriale” (lit. e), iar aceste atribuţii şi le exercită prin hotărâri conform alin. 1, sugerez tuturor consiliilor locale ale unităţilor administrative cu personalitate juridică, adică comune, oraşe şi municipii, să hotărască interzicerea pe întreg teritoriul lor, public şi privat, a exploatării  prin metoda fracturării hidraulice. Hotărârile de consiliu să se refere doar la metoda de exploatare, nu la interzicerea exploatării gazelor de şist. Şi consiliile cărora instanţele le-au anulat hotărârile anterioare, pot să facă altele, deoarece obiectul lor este altul. În primele au interzis exploatarea gazelor de şist, iar în ultimele să se interzică exploatarea prin metoda fracturării hidraulice, fără să se refere la gazele de şist.

De asemenea, în baza disp. alin. 6 lit. a, pct. 9 şi 13 din acelaşi articol, combinat cu disp. art. 5 lit. c şi art. 22 din Ordonanţa nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, modificată, pe drumurile de interes local, care se află în administrarea consiliilor locale, adică cele comunale, orăşeneşti, municipale, se poate interzice circulaţia cu maşini şi utilaje care au o greutate şi o încărcătură peste o anumită limită.

Astfel de hotărâri ale consiliilor locale nu vor putea fi  anulate de instanţe, fără încălcarea textelor analizate mai sus.

Unul din directorii de la Chevron afirmă pe televizoare că prin contractul de concesiune, concedentul, adică amicul nostru Statul Român, s-a obligat să asigure accesul liber la perimetrele concesionate. A făcut-o prin încălcarea tuturor dispoziţiilor constituţionale şi legale de garantare şi apărare a dreptului de proprietate al cetăţenilor. Obiect al concesiunii îl poate constitui doar resursele subsolului, care sunt proprietate publică de interes naţional, nu şi terenurile, proprietatea persoanelor fizice sau juridice sub care se află aceste resurse. Referitor la terenuri, statul are doar drept de expropriere, dar doar în condiţiile legii, astfel că dacă s-a obligat să asigure accesul la perimetrele unde se află resursele, fără a ţine cont de drepturile de proprietate asupra acestora, contractul este nelegal şi poate fi anulat în instanţă la cererea celor prejudiciaţi.

Art. 6, 7 şi 8 din Legea petrolului stabilesc condiţiile limitative în care concesionarul are acces la terenurile, proprietatea altor persoane fizice sau juridice, şi anume „în condiţiile legii”, deci după dobândirea legală a unui drept de folosinţă sau servitute asupra terenului, pe care îl poate dobândi doar prin acord cu proprietarul sau prin expropriere, dar întotdeauna aceasta implică o justă şi prealabilă despăgubire. Aceasta înseamnă că nu pot intra pur şi simplu pe niciun teren fără acordul proprietarului, deci nici pe terenul aflat în proprietatea sau administrarea unităţilor administrative, fără o hotărâre a consiliilor locale.

Ca să obţină acordul proprietarilor, titularii concesiunilor trebuie să încheie cu aceştia acte juridice şi să le prezinte toate actele scrise în baza cărora au obţinut concesiunea resurselor, toate avizele de mediu, acte din care să rezulte concret: ce vor să facă acolo, ce consecinţe are activitatea de explorare, exploatare asupra terenului, asupra mediului, asupra vecinătăţilor, cât timp vor ocupa terenul, ce suprafaţă concretă vor folosi, ce rămâne în urma acestor activităţi, ce despăgubire oferă, etc. Proprietarul are dreptul de a cunoaşte absolut toate condiţiile de exploatare, ale modului de folosire, ale consecinţelor asupra terenului său şi apoi să îşi dea sau nu acordul, „cu respectarea principiului egalităţii de tratament şi al echităţii.” spune alin. 1 al  art. 8 din lege.

Intrarea concesionarilor pe terenurile altor persoane, fără acordul acestora este nelegală, complet abuzivă şi ei pot fi scoşi afară, dacă nu prin bună înţelegere, prin hotărâri judecătoreşti cu caracter urgent. Nu au voie să instaleze niciun fel de cabluri, senzori, utilaje, etc. fără acordul proprietarilor, aşa cum fac de obicei.

În practica juridică s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti pe principii similare de apărare a mediului, de înlăturare a riscurilor potenţiale pentru mediu, pentru sănătatea şi viaţa oamenilor, referitoare la efectul câmpului electromagnetic produs de antenele GSM, prin care s-au admis acţiunile de înlăturare a lor din apropierea zonelor locuite, de pe blocuri, etc.

În esenţă, instanţele au reţinut că acolo unde nu există studii certe privitor la posibilele riscuri asupra sănătăţii și vieţii omului, trebuie aplicat principiul precauției în eliberarea tuturor autorizaţiilor şi avizelor, iar acolo unde există riscul de afectare a mediului, a sănătăţii și vieţii ele să nu fie eliberate, deoarece se încalcă dreptul la un mediu conform, care impune să se aplice următoarele principii:

– al prevenirii poluării,
– al precauției în luarea deciziilor,
– al utilizării durabile, și nu în ultimul rând,
– al priorităţii sănătăţii și vieții oamenilor.

Toate acestea în virtutea obligației generale de a conserva și proteja mediul, împreună cu elementul central al acestuia care este omul, principalul patrimoniu al umanității în scopul menținerii sale, cel puțin în starea în care a fost moștenit și a transmiterii sale generațiilor următoare. Am citat din motivarea deosebit de serioasă şi laborioasă a sentinţei nr. 312/2012 a Tribunalului Gorj[2]. Judecătorul care a muncit la această hotărâre merită toate felicitările.

Principiul precauţiei a fost instituit pentru prima oară prin Tratatul de la Roma care a introdus în Tratatul de la Maastricht art. 130 R. Acest articol a devenit art. 174 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene şi care impune că, în lipsa unor date certe referitoare la consecinţele pe termen lung ale exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice, autorităţile trebuie să protejeze cu prioritate individul contra riscurilor potenţiale.

România este parte în mai multe tratate internaţionale privitoare la protecţia mediului. Există şi directive ale Uniunii Europene care apără mediul. Toate au dispoziţii generale de apărare a mediului, de interzicere a poluării. Ele trebuiesc cercetate, studiate şi folosite. Nu mi-am propus să fac aceasta în acest  articol, poate cu altă ocazie. Constituţia noastră are dispoziţii clare în acest sens şi ar trebui să fie suficiente. Aceste principii se regăsesc şi în OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări de Legea nr. 265/2006, un act normativ stufos, imprecis, făcut parcă anume să poată fi încălcat.

Metoda fracturării hidraulice pune în pericol şi toate pânzele de ape termale și minerale. Băile Felix şi Staţiunea Buziaş vor deveni o ruină dacă se pierd sau poluează izvoarele de apă termală şi minerală. În toată partea de vest a țării sunt ștranduri cu apă termală care aduc venituri și locuri de muncă pe o perioadă lungă și care asigură o dezvoltare durabilă şi un mediu curat. În Ungaria, în localităţile vecine cu noi sunt construite, unele cu bani europeni, aqua parcuri foarte mari, care funcţionează tot anul şi unde trei sferturi din vizitatori sunt români, mai ales vara, şi care evident aduc dezvoltare durabilă şi locuri de muncă. Dacă aceste ape termale nu vor fi poluate sau pierdute din cauza fracturării rocilor în care ele se formează şi curg, şi la noi se vor putea face astfel de parcuri acvatice, aducătoare de venituri mult mai mari decât aduc gazele.Gazele vor aduce venituri și locuri de muncă câțiva ani, iar apoi în urma lor va rămâne dezastru, sărăcie, boli și apoi pustiu.

În zonele în care se fac proiecte poluante, mai ales acolo unde este afectată apa şi solul, nu se mai fac alte investiţii, ba mai mult pleacă şi cele care sunt. Rămân doar poluatorii, până îşi termină treaba, iar apoi în locul lor lasă otrava.

La fel se va întâmpla şi la Roşia Montană, dacă acel proiect se va face. Nimeni nu va mai cumpăra nimic din toți Apusenii pentru că totul va fi otrăvit: nici laptele, nici carnea, nici iarba, nici fructele de pădure, nici ciuperci, nici miere, nici mobila, etc. Pensiunile din toată zona se vor închide, Fares de la Orăştie la fel. Nimeni nu va consuma produsele lor, pentru că vor fi pline de cianuri. Nici Vidra de la Orăştie nu va fi cruţată, pentru că se va presupune că animalele din a căror piele sunt fabricate hainele au fost crescute în apropiere. Fabrica de lapte de la Alba va avea aceeaşi soartă, ca să dau doar câteva exemple mai cunoscute. Nu exagerez! Toţi cei care vor putea vor părăsi zona. Se vor pierde toate locurile de muncă din Apuseni. Vor rămâne doar goldiștii și cei câțiva kamikaze, ce își zic mineri, dar care în final vor muri otrăviți și mult mai repede decât ar fi normal.

Dar şi atâta timp cât există doar perspectiva realizării acestui proiect, nu doar în Roşia, dar chiar şi în zonele limitrofe, practic în toţi Munţii Apuseni nu se va mai face nici o investiţie serioasă, pentru că nimic nu se va mai putea consuma, vinde şi exporta de aici. Niciun investitor nu îşi va băga banii într-o zonă poluată sau cu potenţial de poluare. Roșia Montană va deveni Cernobîlul românesc.  

Știm bine că și cel ucrainean este pustiu și va fi la fel multe secole de acum încolo. Toată zona se va pustii. Roşienii îşi vor trimite și copiii de acasă în cele patru zări, iar apoi vor pleca şi ei. Va ajunge cel mai sărac loc din Europa.

În Roşia sunt şapte biserici, ceea ce arată cât de bogată a fost localitatea, cât de harnici au fost oamenii. Eu nu cred că mai există în România altă localitate rurală, alt sat, care să aibă  şapte biserici, dar când zi şi noapte, timp de 17 ani, vor bubui munţii din jur, nu va rămâne piatră pe piatră, nu doar din toate bisericile satului, dar nici din casele roşienilor, astfel că localitatea va ajunge doar o amintire, va rămâne doar în cărţile de istorie.

Pe cei ce au dărâmat biserici, popoarele nu i-au iertat şi nici uitat. Tăcerea celor care pot şi trebuie să le apere, este  la fel de vinovată. Vor avea acelaşi loc în conştiinţa viitorimii cu cei ce le-au dărâmat.

În Pastorala de Crăciun, Patriarhul Daniel, în esență, ne întreabă: „ce transmitem generaţiilor viitoare? Binecuvântare sau poluare? Pământ lucrat şi sfinţit sau pământ degradat şi pustiit?” Ce-i răspundem? Deocamdată să-i mulţumim şi să îi spunem că avem nevoie de ajutorul Bisericii. Că ea trebuie să fie cât mai prezentă în viaţa socială, să fie alături de popor şi de nevoile lui. Nu are voie să fie nici nepăsătoare, nici comodă.

Imnul ţării spune: „Preoţi, cu cruce(a)-n frunte ! căci oastea e creştină,…”

Sfinţiile Voastre sunteţi acolo unde vă porunceşte Imnul? Aţi observat desigur semnul de poruncă de la mijlocul versului. În fruntea comunităţilor lor l-am văzut pe preotul de la Pungeşti şi pe cei din judeţul Arad. La manifestaţia de protest de zilele trecute de la Curtici erau preoţii din toate satele care au fost reprezentate la acea adunare de protest.

Alternativa pe care o are Biserica de a nu se implica în viaţa socială a comunităţilor pe care le păstoresc este aceea de a se ascunde după uşile împărăteşti şi mă tem că, atunci, acolo va rămâne singură.

Ca şi la aurul de la Roşia, şi la gazele de şist, sigur se vor găsi academicieni, doctori, ingineri care vor nega evidenţa, vor nega poluarea, insultându-ne inteligenţa, braţ la braţ cu aleşii noştri. Pe noi ne consideră imbecili, cantităţi neglijabile, şi nu are nici o importanţă dacă vom suferi sau muri. Vor avea grijă să rămână doar atâţia dintre noi cât să le asigure forţa de muncă de care au nevoie pentru a face exploatări eficiente.

Din păcate, cei ce au hotărât în numele nostru să încheie contracte pentru proiecte poluante care creează o stare de pericol şi de teamă în toată ţara, nu s-au gândit că aduc oamenii la disperare, cu consecinţe imprevizibile. Parcă niciodată nu a fost o stare atît de generală şi puternică de nemulţumire. Tot în condiţii de criză, sărăcie generalizată, nemulţumire, deci oarecum similare s-a instaurat dictatura proletariatului. Feri, Doamne, abia am scăpat de ea. Nu mai vrem. A fost prea mult. Părinţii noştri ar mai muri odată.

Nu este vorba de „nu ne vindem ţara”, dar avem dreptul să nu ne distrugem ţara, pentru oricâţi bani ni s-ar oferi. La ce ne trebuie bani, dacă ne vom otrăvi pământul, apa, aerul, pe noi și pe copiii noștri?

Vom fi obligaţi să ne specializăm în probleme de mediu şi să pornim lupta juridică cu toţi poluatorii, deoarece justiţia rămâne ultima speranţă, înainte de a fi prea târziu.Am neglijat aceste probleme juridice, crezând că agenţiile de mediu care au atribuţii şi specialişti în protecţia mediului îşi fac treaba. Iată că nu este aşa. Ori nu vor, ori nu ştiu, ori nu sunt lăsaţi.

Un cobe de pe internet zicea cam aşa: când va cădea ultimul copac şi când vom bea ultima picătură de apă curată ne vom da seama că nu putem mânca bani.

În fraza lui Bărnuţiu este rugăminte, este poruncă, este disperare, este direcţie, este speranţă, este viitor… sau nu mai este!

„Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi”. În caz contrar, Dumnezeu cu mila!

Maria BORNEA

Florin BORNEA,

avocaţi, Baroul Arad

Sursa:http://www.juridice.ro/308558/explodeaza-gazele-de-sist.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: